Politia a facut un exercitiu la Blocul Turn

De IPJ Braila 27 Iulie 2017, 09:47 Administrative

In data de 26.07.2017, orele 10.40, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a fost verificată capacitatea de intervenţie şi modul de acţiune al ehipelor operative de poliţişti, precum şi al echipei de negociatori existente la nivelul instituţiei.
              
În acest sens, a fost creat următorul scenariu: un bărbat ce nu a dorit să-şi decline identitatea a sesizat telefonic dispecerul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila despre  faptul că se află într-un apartament situat la etajul 6  al   blocului Turn, de pe Calea Galaţi, şi că intenţionează să se sinucidă.
             
La faţa locului, conform procedurilor interne, s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie de ordine publică, poliţie rutieră, proximitate şi de la acţiuni speciale, precum şi poliţiştii negociatori ai unităţii.
            
În continuare s-au luat măsurile specifice în astfel de situaţii, iar echipa de negociatori a întreprins tehnicele procedurale care au  determinat  persoana în cauză să renunţe la intenţiile sale.
           
Facem precizarea că  exerciţiul a fost unul exclusiv cu implicarea structurilor de poliţie, fără a fi cooptate şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.  Efectivele de poliţie implicate în scenariu nu au cunoscut faptul că acesta este un exerciţiu, tocmai pentru a se putea urmări modul de acţiune al acestora în situaţia unui caz real.

 

Autor IPJ Braila 27 Iulie 2017, 09:47 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii